wog

Primele zile in Secta.Novicii sunt neasteptat de prietenosi,templierii
foarte servili,Baali tacuti.
Am invatat ce trebuie sa fac sa le castig increderea acestor oameni.Se pare
ca pun pret mare pe abilitatea de a lupta atat cu trupul cat si cu mintea.
Am renuntat la vechile mele haine de bandit,adoptand o roba scurta de novice.
Aici vremea este mai placuta si mai calda decat frigurile permanente din pesterile
Taberei Noi,unde este nevoie de blanuri pentru a fi protejat.Briza marii,proaspata
si invioratoare imi da noi puteri in fiecare zi.
Majoritatea celor de aici se pare ca au fost acceptati pe lucruri marunte si meschine,
asemeni sacalilor.Nu vreau ca si acesta sa fie drumul meu.Am ales sa le arat ca sunt
vrednic de ei prin simplul meu talent de luptator.
Simt un adanc respect pentru templieri,caci ei sunt niste oameni uimitori.Novicii,insa
cel putin unii din ei imi fac sila prin injosnirea la care se supun.
Incep sa uit de ce am venit,sa il uit pe Lares,pe banditi si restul pungasilor din Noua
Tabara.Am sansa unui nou inceput si nu vreau sa ii dau cu piciorul asa repede.

=====================================================

Zilele se scurg una in alta,timpul nu ma mai apasa in aceste locuri.Ma simt liber si pentru
prima data in viata mea de proscris cred in ceva:Cel Adormit.
Sunt anumite momente,anumite clipe in care ma simt in perfect echilibru si armonie incat
aproape ii aud vocea in interiorul mintii mele.Ma cheama,ma indeamna la fapte de vitejie legendare.
Iarba mlastinii a devenit parte din viata mea zilnica,insa ma limitez la cele trei portii primite
de la Fortuno.Am vazut ce inseamna utilizarea extensiva de iarba-mlastinii la Baali: puterile le
sunt mult marite,cele spirituale mai deosebit si imprastie o aura de credinta fanatica si in acelasi timp calm,
ascunsa adanc in interiorul lor,ca si cum ar fi cei mai apropiati cu mintea de Cel Adormit decat majoritatea.
Altele sunt proprietatiile acestei ierbi,caci Zeul lor le ofera in transe si posibilitatea de a vedea in
viitor,timpul nefiind o limita pentru ei.
Marturisesc ca eu insami am avut parte de scene ciudate care apoi se intamplara intocmai cum le vazusem.
O sa continui sa ma antrenez zilnic pentru a fi acceptat ca templier.
Acum cateva zile un strain ciudat,al carui nume nu il cunoastem a venit in tabara si dupa o scurta conversatie
cu Lester am aflat ca fusese trimis de Y’Berrion intr-o misie sacra.

====================================================
Azi este ziua cea mare.Efortul meu va fi in sfarsit rasplatit,caci voi fi admis ca Templier al Fratiei.
Darrion imi daruieste o armura usoara,insa superioara celei de Novice.O roba pana la genunchi,cu
placi de otel pe sub ea,cizme de piele neagra captusite cu otel si bineinteles o sabie prea mare sa fie
tinuta cu o singura mana.
Lester folosind o lama si niste foarfece imi taie din podoaba capilara pana ajunge plesuva,asemeni
celorlalti templieri.
Folosind o pensula si o cutie cilindrica cu vopsea neagra imi picteaza pe roba si corp desene,asemanatoare
celor intalnite in templul lui Y’Berrion.Am aflat ulterior ca intr-o limba straveche sunt rugaciuni adresate
Celui Adormit,cu scopul de a oferi razboinicilor lui "spiritul" bataliei si putere.
Am inceput antrenamentul cu Cor Angar,eu adoptand rolul invatacelului.
"Trebuie sa simti miscarile pe care le faci tu dar si adeversarul tau.Simte vantul cum sufla dinspre mare,misca-te
in armonie cu el,lasa-ti sabia sa devina una cu el,loveste asemeni unui uragan,invaluie-ti inamicul asemeni furtunii
dezlantuite,dar nu uita.Nu uita sa stii cand sa te opresti,caci nu toti oamenii merita sa moara.Este mai artistic sa
ucizi cu taisul decat este cu varful,insa nu uita sa iti canalizezi furia,sa devii torentul care loveste naprasnic
intr-o singura directie.Te sfatuiesc sa iti controlezi furia si dorinta de lupta pentru ca vad puterea care creste in
tine si ameninta sa dea pe afara.Invata sa fii in armonie cu tine,cu mintea ta,cu trupul tau,si lasa vanturile ce sufla
dinspre est sa iti calauzeasca miscarile.Asa ajungem la cealalta parte a lectiei,mintea care este la fel,daca nu mai
importanta decat trupul si forta.Ochii tai vad ce le dicteaza mintea sa vada,corpul tau simte ce il lasa mintea sa simta.
Mereu sa fii in echilibru cu Cel Adormit,caci iti va hrani mintea si vei primi puteri nelimitate,cand nu te astepti.
Acum,du-te si practica ce te-am invatat si ce ai inteles,dar un lucru mai am sa iti spun,caci mi s-a aratat acum cateva
nopti.Vei ajunge la un moment crucial din viata ta,cand vei face o decizie care te va bantui pentru totdeauna,indiferent
pe care cale o vei apuca."asa mi-a grait Cor Angar in primele zilele ce am devenit Templier,insa eu i-am raspuns:
"Nu ma tem de moarte,destin sau soarta.Caci nu cred in ea.Noi ne facem singuri asa cum suntem,prin deciziile ce le luam"
Mentorul meu s-a uitat ciudat pret de o clipa,ca si cum si-ar fi amintit ceva ingropat adanc in trecut,insa scutura din cap
si tacu.

Nu mai eram naiva, invatasem ca viata nu e asa cum pare si mi-am asumat
consecintele, la aflarea vestii ca voi fi trimisa in colonie nu m-am
umilit cerand indurare ci am acceptat cu fruntea in sus. Disparusera
timpurile in care singura mea responsabilitate era sa fiu o
iresponsabila, acum eram pregatita sa infrunt ce uram. Nu imi era frica
de ce voi infrunta, ci imi era frica sa raman in lumea in care am
crescut pana acum.
Ziua menita sa ma inchida a venit, dar ei nu isi dadeau seama ca in loc sa imi ingradeasca viata ei imi confereau libertatea…
Am trecut prin bariera cu capul sus. Am fost coborata cu un lift
improvizat si jos ma asteptau niste garzi care mi-au pus niste catuse
grele atat la maini cat si la picioare dar nu le-am dat satisfactia sa
ma vada umilita…
Inca eram puternica, bataile suferite in inchisoare nu ma afectasera prea mult.
Cand am ajuns in Tabara Veche am fost dusa in fata unui urias care desi
ma privea trufas imi dadea un oarecare sentiment de teama…simteam ca
ochii lui putea vedea dincolo de mine si ca eu pentru el era doar un
val…un val transparent care putea fi folosit si apoi aruncat cand nu
isi mai facea treaba.

Totul a avut loc în camera tronului. Masa a fost delicioasă iar
atmosfera a fost întreţinută de In Extremo. Era aproape de miezul
nopţii când Gomez în sfârşit s-a hotărât să trimită după fată. Deşi
toţi erau obişnuiţi cu astfel de evenimente, se putea cu uşurinţă
observa o tensiune crescândă în aer.

Brusc totul a îngheţat. Jumătate din tortele de pe perete au fost
stinse, iar muzicienii au început o melodie alertă, pe ritmuri de tobe
sălbatice. Câteva din celelate sclave au strâns rapid farfuriile de pe
masă iar toţi ochii sunt aţintiţi asupra uşii.

O siluetă fin ă, înveşmântată în ţesături ale oamenilor deşertului îşi
face apariţia. Este înaltă. Prin voal îi pot vedea doar ochii. Sunt de
un albastru intens chiar şi în lumina asta. Se apropie de noi şi pune
un picior pe scaunul pe care mă aflu şi celalalt pe masă. Cu coada
ochiului surprind mâna unei gărzi mângâindu-i coapsa prin veşmânt.
Urâtoarea mişcare toată lumea a prins-o. Pe ritmul tobei o singură
lovitură de picior îl dărâmă pe bărbat. Femeia reuşise să facă ceea ce
nicio alta nu ar fi îndrăznit.

Toată camera izbucneşte în râs, Gomez fiind cel m-ai amuzat dintre
toţi. Zgomotul încetează la fel de brusc precum a început, toâs, Gomez
fiind cel m-ai amuzat dintre toţi. Zgomotul încetează la fel de brusc
precum a început, toţi urmărind-o cum dansează. O mişcare naturală,
suavă.

Miroase frumos. De fiecare dată când trece prin faţa mea îi surprind
mirosul. Nu este un parfum sau altceva… Este mirosul ei… Are glezne
frumoase. Picioarele ei goale poartă mici brăţări de argint.
Încet voalurile pică unul câte unul. Femeia se dezgoleşte în faţa
noastră. Acum au rămas doar două bucăţi de ţesătură: una în jurul
taliei şi una în jurul sânilor. Nu are burtă deloc, ceea ce arată că
provine dintr-o familie bogată, care se îngrijeşte. Iar pielea ei…
Pielea ei mă face să fierb. Este atât de albă încât în obscuritatea
camerei preia orice culoare a luminii… Si este atât de fină. Chipul
ei este ca de porţelan, cu trăsături sine, dar accentuate, nobile.
Buzele sale nu sunt subţiri, dar nici grosolan de cărnoase.

Iar sânii ei, proaspăt dezveliţi sunt perfecţi.
Baronii şi toţi râd ca nişte certini când şi ultima bucată de material
pică pe masă, dar eu nu-mi pot lua privirea de la ochii ei. Sunt atât
de calmi, atât de mândri, de parcă nici nu ar sim ţi această umilire. Se
unduieşte în faţa atâtor câini în călduri, dar privirea ei îi ignoră pe
toţi, chiar şî pe mine. Este o zeiţă.

Reuşesc să îmi dau seama de un lucru totuşi: se uită la cineva, din
când în când, îi seduce: cele două gărzi care rămăseseră în cadrul uşîi
şi care o aduseseră până aici. Şi brusc se uită la mine. Ştiu că asta
este o chemare.

Muzica încetează şi încep fluierăturile şi chiotele, toţi încercând să
o atingă. Se pare că nu rămăsese nimeni care să nu dorească să o ia
chiar în acea clipă, în afară de mine şi de Diego. Dar sunetul sabiei
lui Gomez i-a potolit pe toţi.

-Acum, draga mea, fugi înapoi în cameră şi aşteaptă-mă.

Fata nu încearcă să-şi acopere trupul, ci din contră, rămâne goală şi
coboară de pe masă. Este perfect dreaptă în mişcare şi are o aroganţă
naturală. Parcă pluteşte. Înainte să se îndrepte spre gărzi îmi aruncă
o ultimă privire. Ştiu ce înseamnă asta! Mă ridic să mă duc să „mă
uşurez”, dar Diego mă prinde de mânecă:

-Ştii ultima colibă care a rămas liberă? Asta este cheia.

Mă îndrept repede spre ieşire şi o văd urcând scările, încadrată de cei
doi bărbaţi care nu îşi puteau lua mâinile de pe goliciunea spatelui
ei. Ştiam că nu este momentul potrivit, aşa că am urcat în linişţe după
ei.
I-am văzut pe toţi trei intrând în ceea ce părea să fie dormitorul lui
Gomez. Prea înfierbântaţi de ea, gărzile uită să închidă uşa, aşa că
păşesc după ei în cameră.

Pe peretele din fundul dormitorului este un pat mare cu baldachin. Ea
stă cu spatele la pat şi cu faţa spre uşa. Cele două gărzi o privesc şi
nu mă observă. Dar privirea ei este aţintită asupra mea. Nu reuşesc să
citesc nici măcar o urmă de uimire. Se aşează pe pat, pe spate, poftindu-i spre bolta-i cereasca.

-Luaţi-mă… Posedaţi-mă… Vocea ei este pasională, puternică, lipsită
de tremurul vreunei emoţii. Este dulce, dar matură, puternică, dar
catifelată.

Una dintre gărzi începe să-şi deschidă pantalonii. Fata ridică, capul şi privindu-mă spune:

-Posedează-mă… ACUM!!!

Cu o lovitură năpraznică dobor garda care aştepta cu membrul atârnând, iar cu o a două îi despic gâtlejul celeilalte.
Fata îmi zâmbeşte şi ca şî cum nimic nu s-ar fi întâmplat îşi trage o
rochie subţire şî zdrenţuită pe ea, fără ca aceasta să-i strice
farmecul, ci din contră, făcând-o şî mai frumoasă.

-Şi acum? întreb eu.
-Întoarce-te, deja a luat prea mult să te „uşurezi”. Bănuiesc că asta le-ai spus.
-Şi tu?
-Ne vedem după petrecere lângă balta de lângă zidul castelului.

Fata se repede la unul dintre cadavre şi fură un pumnal după care iese
repede pe uşă. Ies repede după ea, dar deja s-a făcut nevăzută, aşa că
decid să că decid să mă întorc la masă, fara sa stiu daca o voi
revedea. Petrecerea se termină rapid din cauza nerăbdării lui Gomez,
aşa că toţi plecă.

Îi lăsăm pe baroni şi ne îndreptăm spre ieşirea din castel. Aproape de
ieşirea spre cercul de colibe se aude un răcnet de furie iar torus şi
toţi se grăbesc să fugă spre Gomez. Eu îmi continui paşii spre baltă.
Acolo un miner firav mă aşteaptă cu capul acoperit de glugă.

Si Dax mi-a povestit scopul drumului nostru : banii.Voia sa-l
omoare pe Quentin si sa-i predea capul lui Gomez,primind astfel o
recompensa frumoasa.Voia sa se foloseasca de Yayda pe post de parghie
ca sa-si indeplineasca scopul egoist,iar pe mine ca cel care va
distrage atentia oamenilor in timp ce el ii elimina de la spate.Am stat
o clipa sa ma gandesc,si am acceptat sa vin cu el.
-Multumesc,spune Dax simplu in timp ce pleca singur catre tabara cu Yayda in brate.
Am urmarit totul de sus : Dax a vorbit cu Quentin si oamenii lui si a
fost lasat inauntru.Am asteptat vreo 20 de minute pe la coltul taberei
sa se linisteasca lucrurile si intr-un moment l-am observat pe Dax in
umbre facandu-mi semn sa trec la actiune.Mi-am scos un saculet de tutun
de pipa si l-am pastrat la indemana.Cu sabia mea procurata de la Wolf
am inaintat spre banditi,aruncat tutunul spre ei pentru a le distrage
atentia.Am rapus vreo doi oameni iar Dax din umbra a doborat un
altul.Imediat,vreo zece alti banditi au iesit din caverna cu sabii si
arcuri.
-Valkrye ! Foloseste pergamentul tau ! E singura scapare !
Dax se referea la pergamentul gasit cu ceva timp in urma in Tabara
Veche,cazut din buzunarul lui Milten,dar nu voiam cu nici un chip sa-l
folosesc.Am infipt sabia in abdomenul altui nefericit si am incercat sa
ma feresc de ceilalti.Am scos repede o runa din buzunar si am inceput
sa-i descant efectele magice.Baalii au fost intelepti sa ma invete
aceasta vraja…Imediat un vant puternic a aruncat doi banditi in alti
trei,am inceput sa refac vraja,cu cat mai multa putere magica…si Dax
a cazut pe jos,inconstient.Talharii s-au oprit un moment sa priceapa ce
s-a intamplat,dar doar atat au stat si au incercat sa ma taie,insa nu
au reusit decat sa-mi arunce runa in alt om care a cazut pe jos.L-am
impins pe Quentin in garzile sale,insa in momentul acela am fost lovit
in brat de o sageata.Sangele meu a inceput sa curga dar nu aveam timp
de pierdut : l-am luat rapid pe Dax si am luat-o la fuga.Cu greutatea
lui in brate am mai incasat o sageata,din fericire a fost
superficiala.Fugind de gloata de banditi,l-am aruncat pe Dax dincolo de
intrarea in tabara si folosing toata forta ramasa am rupt coloana
sustinatoare de la un turn si am sarit rapid la vale.Numai un bandit a
reusit sa treaca,iar pe acela l-am lovit pana la inconstienta.

Dax zacea,inca inconstient,pe iarba.Planul sau ar fi fost
sinucidere curata,iar pergamentul meu nu putea fi folosit in orice
situatie banala.Acum ramanea sa decid ce sa fac : as putea sa-l las
aici,dar poate ca talharii ar trece prin baraj.Dar el trebuie sa
prezinte un cap lui Gomez,si tocmai al lui Quentin,care statea bine
mersi in tabara lui…Dar stai ! Quentin zacea,mort sau inconstient,sub
maldarul de lemne al turnului.Am trecut la taiatul capului lui si l-am
pus in bratele lui Dax,care l-am dus langa rau si l-am trezit cu
apa.Era treaz dar foarte confuz,asa ca l-am lasat cu capul lui Quentin
la marginea raului unde nu-l vedea nimeni si nimic,iar eu am plecat la
petrecerea in cinstea mea din secta.

A doua moarte

Copacii se scurg pe lângă mine în valuri, valuri pe care le asociez cu
tărâmul Tărâmul Umbrelor ascunse privirilor muritorilor de către
Beliar. Mereu am fost învâluit de un miros dulceag când m-am aflat în
apropierea valurilor.
Prin ochii unui copil de câţiva ani, sângele curgând şiroaie din
grumazul unui cerb în undele unui pârâu părea un torent neînduplecat şi
nesupus cuiva. Prin ochii aceluiaşi copil, doar câteva luni mai târziu,
lacrimile mamei se transformau în valuri cutremurătoare. „Tatăl tău…
l-au spintecat orcii…”. Valurile spărgându-se în prova corăbiei pe
care atâţia au pierit fără ca cineva să ştie că au existat vreodată.
Valurile de groază care au însoţit prima crimă…
Nu îmi dau seama dacă pădurea fuge pe lângă mine sau eu mă prăbuşesc
într-un hău fără fund, în vis sau în realitate. Goana prin pădure m-a
epuizat şi un singur lucru îmi poseda gândurile înainte să mă
prăbuşesc… Valkrye…
Capul îmi crapă de durere, dar nu pot să mă mişc sau să reacţionez. Un
fulger alb strălucitor cu un miez negru m-a lovit şi tot ce am auzit o
clipă a fost sunetul pământului ce se despică pentru a mă înghiţi. Nu
pot spune sigur dacă este lumină sau întuneric deoarece ochii mă dor
infernal şi nu pot să-mi dau seama de nimic în jurul meu. Dacă mor dacă
sunt viu…
Ştiu doar că este cald, foarte cald. Şi brusc totul se stinge, iar în
liniştea de mormânt pot să văd aburii ieşindu-mi pe gură. Am părăsit
tărâmul celor vii şi stau întins pe ceea ce pare să fie o lespede de
piatră.
Pot să mă mişc, ma ridic. Păşesc uşor învăluit de ecoul de piatră. Îmi este frică şi nu ştiu ce va urma.
Mă aflu într-un coridor, nu sunt sigur dacă e săpat în stâncă sau se
află într-un castel. Tavanul este înalt, aflat la câţiva metri buni de
podeaua încâ netedă. De-alungul pereţilor se află coloane pe care sunt
încrustate simboluri arhaice. Coloanele sunt late si urcă până la
tavan, formnd arce deasupra capului meu. Îmi scot sabia scurtă, pentru
că deşi nu mă pot numi nici măcar îndemânatic cu ea, estea cea mai bună
şansă a mea în acest întuneric.
Este straniu cum pot să văd, cu toate că nu este nici măcar o lumânare
în acest loc, cum ecoul paşlior nu îndeamnă la groază ci a curiozitate.
Am pierdut numărul paşilor şi al minutelor de când sunt aici. Coridorul
este drept şi nu se ramifică, dar ajung la o uşa. Mă opresc în faţa ei
aşteptând, fară să ştiu ce anume. La început îmi pare că un fir de aur
îi străbate cadrul, dar îmi este din ce în ce mai evident că este o
lumină care izvorăşte din celălalt cap ăt, parcă aşteptând să mi se
înfiripe în inimă dorinţa de a o deschide. Dar nu am timp nici măcar de
aşa ceva deoarece totul se smuceşte în jurul meu şi pietrele zboară în
necunoscut împreună cu uşa, lăsându-mă în mijlocul unui cerc de coloane
înalte cât doi oameni, cu flăcări în vârf; totul este luminos în cerc,
în rest numai negură. Nu trebuie să le număr, ştiu că sunt 13, iar în
mijlocul lor stă un bătrân. Este îmbrăcat într-o robă împunătoare de
culoare închisă iar într-o mână se află întunericul, în timp ce în
cealaltă ţine lumina. Ochii săi sunt albi şi nemiloşi, dar înţelepţi şi
poruncitori. Deşi este clară mareţia cunştinţelor sale magice aduce mai
mult a rege din vechime. Mă priveşte până simt că nu mai pot să îi
rezist, după care îmi grăieşte: „Trebuie să opreşti suferinţa, şi ţine
cont că leacul nu îl vei găsi în moarte!"
—————————————–

Cripta

Valkrye mă serveşte cu un amestec tare de ierburi şi mă priveşte pe
deasupra flăcărilor. Chipul său este îngândurat şi pare să nu ştie ce
să zică. Mă priveşţe trist cu ochii săi inteligenţi şi nu poate decât
să spună:
-Dat dracului lupul asta…
Îl privesc la rândul meu şi nu sunt sigur daca a înţeles sau nu.
-Ce altceva crezi că înseamnă? insist eu.
- Înseamnă că am făcut bine că nu am omorât toţi nenorociţii din prima
zi în care am intrat aici. Daca nu se apuca lupul ăla sa se joace cu
piciorul tău şi acum mai erai în viziune… sau poate şi mai rău.
Valkrye este un bărbat deştept,daca ne gandim la originea lui. Ştiu că
deşi nu o spune, m-a înţeles. A ascultat povestea mea despre Yayda şi
cum am pornit-o imediat după ce am văzut-o spre el, fiind singurul
prieten pe care îl aveam şi care ştiam că mă poate ajuta.
-Iar bătrânul ţi-a spus că se poate odihni doar în cripta din munţi? Încuviinţez uşor din cap. Şi la ce te-ai gândit?
-Am văzut-o aruncată la lurkeri în timp ce plecam. Nu stai liniştit.
Trupul este încă acolo, animalele nu, am avut eu grijă de asta.
-Ştii că nu te pot refuza, dar să te ajut şi să-mi părăsesc tab ăra chiar într-o seară aşa importantă…
-Înţeleg, Valkrye, dar nu te-aş ruga pe tine dak nu ai fi singurul care
mă poate ajuta. Promit că nu o să pierzi petrecerea pe care o dau
novicii în cinstea ta. Valkrye templierul, adaug cu un zămbet şters.
Cand le vei spune ca ce rang ai? Si sa-mi arati si mie armura.

Drumul este tăcut şi scurt. Noaptea s-a lăsat asupra noastră în toata
puterea cuvântulu de-abia la ieşirea din Tabăra Mlaştinii. O lună plină
străluceşte deasupra noastră în timp ce ne continuăm drumul. Din când
în când îl liniştesc pe uriaşul meu prieten, promiţându-i că o să fie
înapoi până la miezul nopţii.
Am trecut pe lângă zidul exterior al Taberei Vechi şi ne-am continuat
drumul de-a lungul râului. Trecuţi de tabără ajungem la o mică plajă
nisipoasă pe care zăceau 3 lurkeri morţi. Îi fac semn să nu scoată un
sunet şi mă aplec, dând cu grijă nisipul la o parte. Încet îşi face
apariţi o bucată de pânză groasă şi aspră care acoperă ceva.
-Hai să o ridicăm, munteanule. Cu grijă o luăm şi traversăm râul.
-Ce faci? Privirea lui Valkrye este plină de groază văzând că mă
îndrept spre pădure. Tu ştii ce se află în aceste păduri? Nişte şopârle
mari care merg pe două picioare!!! Am fost avertizat de către templieri
să nu intru în asemenea păduri, mai ales noaptea!
-Ştiu, dar putem să le ocolim.
-GLUMEŞTI?! Mirosim a putregai ! Puţim a putregai! Şi vrei ca nicio fiară să nu ne observe?
-Am vâ nat în Myrtana asemenea creaturi. Au somnul extrem de puternic, nu simt nimic, decât dacă te apuci să le vânezi.
-Sper de dragul tău să ai dreptate.
Am păşit uşor prin pădure, ajungând in partea cealaltă. Prin întuneric
am zărit în depărtare uriaşele creaturi sforăind la lumina lunii. Am
ieşit din pădure şi am început să urcăm o pantă. În curând Yayda va fi
în locul în care am plănuit.
————————————-

În numele Taberei Vechi

-Frumos şi cu stil, puştiule. Ochii îi juacau în cap de fericire. Se
pare că nu m-am înşelat când te-am lăsat în viaţă, contrar spuselor
prietenului Raven aici de faţă.
Din dreapta lui Gomez, Raven îmi aruncă priviri ucigaşe.
-Într-adevăr, sunt prieteni foarte buni, el şi Fletcher, şi de obicei
îmi răzbun prietenii prietenilor, mai ales când este vorba de crimă în
rândurile oamenilor mei, dar când vine vorba de asemenea potenţial…
-Ce vrei de la mine?
-Ştii bine, Dax , băiete, că sângele cu sânge se răscumpără. Dar de data
asta vei face două servicii amicului Raven pentru a-l face să te ierte.

Rânjetul barbar imi îngheaţă sângele în vene.
În primul rând îi vei face munca mai uşoară, iar în al doilea îi vei salva viaţa.
Raven îşi întoarce brusc privirea spre omul mătăhălos ce stă pe tron privindu-mă.
-Gomez, ce vrei să spui…
-Vreau să spun că ai pierdut inacceptabil de multe provizii pe drumul
spre Mina Veche. Aproape nu există convoi neatacat. Trebuie sa-ţi
reamintesc că tu eşti responsabil de provizii? Aşa mă gândeam şi eu.
-Gomez, ţi-am spus de nenumărate ori să mă laşi să iau toţi băieţii şi
să iau pădurile centimetru cu centimetru. Aşa sigur i-am găsi pe
vinovaţi.
Deodată acesta se schimbă la faţă şi începe să urle necontrolat.
-Şi de câe ori să-ţi repet eu că mai bine te omor, pe tine cu ideile
tale cretine?! Te gândeşţi de câţi oameni e nevoie pentru a ăscoli o
pădure? Şi gândeşte-te cine ar apăra tabăra cât timp ai fi tu plecat cu
ei!!! Eu şi fetele şi minerii? Şi în plus am pierde favoarea magilor
pentru că ar însemna război pe faţă cu Tabăra Nouă! Nu! Altceva trebuie
făcut, şi doar băiatul acesta poate! Piei din faţa mea! Dax, vreau
capul liderului ori mi-l aduci să-l văd!

-Băiete!
Diego îmi face semn să mă apropii.
-Hai la mine în colibă să-ţi dau o cană cu ceai. Privirea lui îmi arată
că este doar un pretext pentru a-i spune ceva, aşa că îl urmez fără să
scot un cuvânt.
-Ce este?
-Bănuiesc că Gomez ţi-a dat misiunea să- ucizi pe şeful trupelor care
ne fură proviziile pentr mină? Bun. Planuia de ceva vreme. În mod
normal nu ţi-aş spune nimic, dar după întâmplarea cu Fletcher mă
indoiesc că te va lăsa în viaţa dacă dai greş. Diseară Gomez va da o
petrecere în cinstea ultimei sala amante, care a sosit în Colonie de
vreo două săptămâni, împreună cu ultimul condamnat venit după voi
patru. Şi nu cred că există moment mai bun să-l impresionezi decât
diseară.
-… vrei să aflu unde sunt bandiţii, să mă infiltrez, să le ucid liderul şi să mă întorc cu capul lui până diseară?
-De fapt până în zori. Da, cam asta ar fi ideea.
Mă ridic şi mă pregătesc să plec, scârbit de un asemenea sfat venit din parte unui om pe care îl consideram înţelept.
-Hehe! Ce pus pe treabă eşti. Şi dacă eşti aşa acum, sunt curios cât d
epus pe treabă o să fii când o să-ţi spun tot ce trebuie să ştii. Şi
din câte se pare şi EL vrea să ştii ceva.
Thorus stă în pragul uşii privindu-mă.
————————————————

În numele Cercului de Foc

-Şi cu ce mă ajută pe mine că am venit aici şi îmi pierd timp din misiunea dată de Gomez?
-Chiar nu înţelegi importanţa vitală a ceea ce faci?
-Nu, Rodriguez, luminează-mă.
Îl privesc drept în ochi pe mag şi încerc să aflu cât mai multe de la el.
-Nu te priveşte!
-Ia-l pe Forrick, şi el este la fel de capabil ca mine! Nu mai îmi irosi timpul.
-Prea bine. Pentru o asemenea misiunea nu mă pot baza decât pe cel mai
bun, iar tu mi-ai fost recomandat atât de Thorus cât şi de toat gărzile
care te-au cunoscut sau au văzut ce ai făcut până acum.
Nu las să îmi scape un zâmbet satisfăcut şî îl privesc în continuare cu seriozitate.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
-Iar acum că mi-ai povestit visul ăsta al tău, te aştepţi să îţi cad la picioare implorându-te să-mi dai misiunea?
Rodriquez îşi inghite cuvintele iar mâna care îi tresărise uşor se lasă pe lângă corp.
-A fost o viziune, iar pentru mine scopul a fost clar. Tu nu ai nevoie
să-l cunoşti. Povestindu-ţi ce am văzut, ce am simţit iar asta ra
trebui să-ţi fie dea ajuns ca să consideri aceasta misiune de maximă
importanţă. În tabăra noastră va înnopta un novice care are la el ceva
extrem de important, cumpărat de la noi, o carte. Acum stă cu ai săi,
deci nu îl vei poţi atinge, dar în curând, curând va pleca singur
înapoi spre Sectă. Cartea trebuie să dispară, dar el nu trebuie să ştie
că noi am avut vreo implicaţie. Ar distruge relaţiile noastre cu Frăţia.
-Vrei să spui că sunt un fel de salvator, al nostru al tuturora? Ha!
-Ştiu unde baţi! Ce vrei în schimb?
-Vreau o poţiune… care să-mi dezvolte capacităţile.
-O să o ai! Acum du-te!
-Nu, o vreau acum!
Rodriguez simte că este încolţit, dar decide să-mi facă pe plac.
-Poftim. Ia asta şi ai grijă. Îţi va mări atât dexteritatea, cât şi forţa. Şi ţine minte: cartea să dispară.
————————————————-

Quentin

-Ce se întâmplă aici?!
- Valkrye, fă linişte!
Am ajuns la locul indicat de Diego, un mic canion, din care porneşte o
cale în stâncă ce ducea la tabăra tâlharilor. Se aud voci şi râsete,
iar Valkrye mă priveşte încremenit, simţindu-se trădat.
-De ce?
-Pentru mine şi doar pentru mine. Am de făcut asta iar tu trebuie să mă ajuţi! Am misiunea asta de îndeplinit…
-Şi Yayda?! Şi viziunea?! Şi panica, şi toate?! M-ai minţit! NU o să te iert!! Mă auzi?
Dar nu îl aud. Mă strecor spre cele două turnuri de supraveghere din
lemn şî încep să urc, neauzit şi nevăzut. Omul din turnul în care urc
se prăbuşeşte uşor sub stiletul meu, iar al doilea cade sub un singur
bolţ. Cobor repede şi cu ajutorul tehnicilor învăţate de la Buster
reuşesc să mă caţăr uşor pe o stâncă şi să privesc tabăra. L-am
remarcat pe lider, Quentin, după cum l-a numit Diego, cel pe care toţi
îl tratau cu respect şi mi-am pregătit bolţul. „Nu, nu aş avea cum să
scap”.

-Valkrye, nu pleaca, asteaptă-mă aici!
-Spune-mi de m-ai mai adus pana aici
-Fii atent, inca am nevoie de ajutorul tau. Ajuta-ma si o sa-ti raman
indatorat. Imi platesc datoria, iti promit. Fii atent cum a fost ziua
de azi. Stii k doar tu ai ce-mi trebuie.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
-Vă rog…
Sub privirile perplexe ale celor de acolo intru drept în mijlocul lor
cu trupul neînsufleţit în braţe. Simt brusc mai bine de 20 de arcuri
aţintite asupra ma, dar asta nu ma descurajează.
-Cum ai trecut de gărzi?
Sabia lui Quentin îmi este la gât.
-Vrei să spui pe lângă cei doi tipi care vânează snapperi? I-am ocolit.
Barbatul mă priveşte cu dezgust cum ţin femeia moartă în braţe.
-La naiba! Derek şi Salis iar fac pe vânătorii şî ne lasă descoperiţi!
Am grijă de ei mâine! Ehe, iaute cum ne-am trezit cu o Umbră la uşa
noastră. O umbră şi o fată moartă. Ce dracu e în neregulă cu tine?!
-Am fost plecat din tabără, iar asta este fata care mă voia doar pe
mine. Ha. Aşa am gasit-o. Poate că se face bine, nu? Mai ştii? Lăudaţi
fie Innos şi Adanos.
Quentin mă priveşte cu milă, după care dă ordin să îmi fie luate sabia şi arbaleta.
-Las-o pe mâna noastră, o să avem grijă de ea. Ce cauţi aici?
-Am luat-o şi am fugit cu ea de lumea aceea, iar acum sunt doar eu şi
ea, am fugit de lumea aceea. Mai ales că vroiau să ne despartă.Vroiau
să mă pună măine seară să car provizii la mină pe ruta nouă. Haha, dar
acum suntem nedespărţiţi. Ochii lui Quentin s-au luminat la auzul
veştii despre mină.
-Daţi-i un pat şi odihniti-l pe bietul om.
-Dar o aduceţi lângă mine, nu?
-Da, fiule, dormi acum.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cel care făcea de veghe s-a prabuşit sub stiletul meu. Acum Quentin.

———————————————————

La marginea pădurii

Îl aştept pe novice. Stau pitit în pădure, pândind drumul din Tabăra
Veche spre Sectă . Aud paşi şi trag un boţ în arbaletă. Dacă dispare,
vor intra bănuieli. Dacă mă vede iarăşi vor fi probleme. Trebuie să mă
concentrez… Coarda arbaletei zbârnâie liberă. Breteaua geantii pe
care novicele o poartă pe umăr se rupe iar acesta speriat fuge. Aştept
o vreme să mă asigur că nu se întoarce să mă vad, după care mă duc şi
ridic geanta. În afară de câteva felii de pâine şi o carte nimic.
Mă aşez la marginea râului şi încep să o răsfoiesc.
În spatele meu aud un zgomot iar când mă întorc văd că este un pod, la
capătul căruia o ceată de goblini mă privesc cu răutate. Se pare că
ocazia de a face pierduta carte (care s-a dovedit a fi un almanah) s-a
ivit.
Nu mai trebuie decat sa ma crestez usor pe picior si sa il caut pe Valkrye.

Fata cea frumoasă

-Ar fi bine să ai veşti bune , spune Raven. Gomez este… puţin…
supărat. Se pare că noua lui amantă a dispărut de a petrecere.
Păşesc precaut spre sala tronului, auzind urletele disperate ale lui
Gomez şi rugăminţile câtorva gărzi să le cruţe. Iar în clipa următoare
linişte.
-Te mai deranjează un mort, Gomez?
Acesta priveşte spre mine turbat şi ridică sabia să se repeadă asupra
mea, dar nu îi dau răgazul. Îi arung la picioare capul lui Quentin, la
care Gomez se luminează brusc.
-Beliar să o ia de muiere proastă, asta da veste!